7 trasaturi esentiale ale unui viitor antreprenor

Te-ai saturat sa depinzi de programul de lucru inflexibil, de sefi, de colegi si de numarul limitat al zilelor libere? Esti determinat sa faci mai mult decat atat si sa incepi o afacere pe cont propriu? Pentru a avea parte de un start de succes spre noul tau obiectiv, ti-am pregatit o lista cu trasaturile esentiale ale unui viitor antreprenor.

1. Inovatie

Orice afacere are la baza o idee. Multi ar putea sa fie de acord ca ideea ta este una buna si ar putea avea succes, altii nu. Este necesar sa crezi cu adevarat in ideea ta si sa nu te lasi influentati de cei care nu cred in ea. Daca simti ca viitorul tau business are suficient de multe puncte forte pentru a reusi si ai resursele necesare, treci la treaba! Trebuie sa ai puterea de a realiza lucrurile cat mai bine, intr-un timp cat mai scurt. Este nevoie de creativitate, sa reusesti sa oferi produse si servicii care sa contina un element de noutate. Tendinta generala a capitalului uman este de a ramane in zona de confort si a se adapta cu greutate conceptului de “nou”. Un viitor antreprenor este necesar sa se adapteze in permanenta cerintelor pietei, sa anticipeze nevoia inovarii, sa observe cum isi poate imbunatati business-ul, sa vina continuu cu ceva nou si astfel sa fie cu un pas inaintea concurentei.

2. Staruinta, tenacitate, determinare

Cu siguranta, in drumul tau spre succes vei intampina si situatii dificile. Nu trebuie sa te faci ca nu le observi. Trebuie sa fii pregatit sa le intampini, sa inveti din ele si sa le treci in lista de experiente care te-au ajutat in drumul tau spre succes. Trebuie sa fii foarte determinat, indiferent de obstacolele de care te lovesti. In permanenta este nevoie de determinare si puterea de a merge mai departe. Nu vei reusi sa iti indeplinesti obiectivele fara sa perseverezi. Nu trebuie sa cedezi la primul impact negativ la care este supus business-ul tau.

3. Entuziasm

Trebuie sa ai aptitudinea de a le transmite celor din jur sentimentele tale pozitive fata de o anumita idee. Trebuie sa poti sa le deschizi ratiunea si intelectul, sa le imprimi idea ta. Entuziasmul este o trasatura esentiala in drumul tau spre succes deoarece te ajuta sa crezi in business-ul tau si sa treci cu usurinta peste perioadele dificile. Pentru a porni pe acest drum al antreprenoriatului, este necesar sa fii deschis, sa te bucuri de momentele de reusita si sa treci cu entuziasm peste perioadele de impas.

4. Indrazneala

Trebuie sa ai taria de caracter sa iti urmezi ideile pana la capat si sa le materializezi. Multi dintre noi avem idei, doar ca nu toti avem curajul de a le pune in practica. De ce idea ta sa ramana doar o cugetare interioara, cand o poti transforma intr-o stare de fapt, de a-i da viata. Asta tine doar de puterea si curajul tau de a o pune in practica. Trebuie sa indraznesti sa vrei si sa faci mai mult. Sa rupi barierele din calea ta, sa mergi mai departe pe un drum pe care altii nu au curajul sa o faca, sa invingi.

5. Inspiratie

O mare calitate a unui intreprinzator este aceea de a simti situatiile favorabile dezvoltarii afacerii, elemente care pot face diferenta fata de ceilalti competitori. Tot timpul trebuie sa fii pregatit sa ai solutii, raspunsuri, reactii pentru a-ti putea consolida pozitia pe piata. Un business presupune o strategie bine pusa la punct, dar in situatiile limita, care nu au timp sa astepte, este nevoie de inspiratie. Uneori nu sunt suficiente calculele pentru a lua decizii, este nevoie de mai mult.

6. Flexibilitate

Mediul actual de afaceri aflat intr-o continua schimbare presupune sa fii in permanenta pregatit sa te adaptezi petei. Flexibilitatea te ajuta sa te mulezi pe cerintele acesteia, sa stii sa gasesti solutii noi si sa profiti pe cat posibil de acceleratul ritm de dezvoltare a tehnologiei.  Fiind deschis catre aceste variatii din piata, poti aduce cu mai multa usurinta plus valoare in afacerea ta. Trebuie sa iti stabilesti obiectivele in concordanta cu noutatea din piata. Chiar daca cele vechi erau de valoare pentru tine, daca acestea nu sunt in ton cu noutatea, risti sa ramai in urma.

7. Recunostinta fata de parteneri

Este extrem de important sa fii constient de faptul ca salariile angajatilor nostri sunt platite de client. Trebuie investit cat mai mult in resursa umana, pentru ca aceasta este cea mai importanta intr-o societate. Daca reusesti sa formezi in jurul tau un grup strans, puternic si stabil, izbanda este sigura. Recunostinta trebuie intrebuintata atat in cadrul firmei, cat si in relatiile din afara. Aratandu-ti recunostinta fata de parteneri, poti crea parteneriate de durata. Un business de succes este un business bazat pe increderea reciproca intre parteneri. Drept urmare, recunostinta fata de acestia este vitala.

Daca simti ca cele 7 trasaturi de mai sus te definesc, ce mai astepti? Incepe primul tau business! Te-ai convins deja ca nu esti angajatul ideal si ca vrei mai mult de atat. Trasaturile tale de spirit iti arata ca poti sa urmezi cu succes o cale antreprenoriala. Ce mai asteti? Treci la treaba! Chiar daca iti asumi riscuri. Mergi mai departe! Incepe de aici! Nu mai ezita!

Published on: 25 mai 2016
Posted by: cooblo